Istoria uscătorului de păr

    
 Uscătorul de păr a fost inventat pe la sfârșitul secolului al XIX-lea . Primul model original a fost creat de către Kodefroy  Alexander  într-un salon din Franța în 1890 fiind inspirat de aspirator.


    Deși a fost inventat în 1890 a apărut pentru prima dată pe piața în 1920, iar acum sunt folosite atât în salonul de înfrumusețare de stiliștii profesioniști cât și în medii ale gospodăriilor de către orice fel consumator. Primul  produs portabil avea în componență două trepte pentru căldură și un mâner electric .



   În această perioadă,  moda epocii a încercat să răspundă la nevoile clienților precum apariția unor dispozitive de uscare rapidă a părului, care să mențină forma și volumul coafurilor elaborate de stiliști. Acest uscător a fost realizat cu o tehnologie mai simplă și mai eficientă decât celălalt model cu: motor electric, bobinat, prevăzut cu un ventilator  ce propulsează aerul (ventilatorul mai mare avea și un grad de ardere mai scăzut la suprasolicitarea acestui dispozitiv).
Uscătorul avea în componența sa:

  • un buton ce permitea oprirea și pornirea motorului precum și reglarea intensității aerului cald sau rece 
  • corpul dispozitivului fiind confecționat din metal, acoperit cu bachelită
  • mânerul de susținere, era realizat din lemn ebenizat (material folosit și datorită proprietății sale de izolator electric).


   Denumirea acestui model de uscător ”Magnet Hair Dryer”este inspirat din conceptul de funcționare, bazat pe crearea unui câmp electromagnetic.Ideea de modernizare a însemnat atât reinventarea și tehnologizarea mai multor aparaturi cât și un mod de a face viața mai ușoară oamenilor.


    În zilele noastre uscătoarele sunt de mai multe tipuri:
  1.  Accesorizată
  • cu difuzor pentru uscarea rapidă și pentru încrețirea părului


  • cu perie de coafat




  •     Limpio LCD





    2. Cu diverse funcții:
  • Ionică (efectul de ionizare prin ioni negativi, hidratează părul în profunzime, acționând ca o barieră împotriva deshidratării și a factorilor negativi din atmosferă)




  • Ceramică




  • Titan (pentru protecția părului și eliminarea electrizării)




  • Viteze (să aibă cel puțin 2 trepte)


Istoria uscătorului de păr este una interesată și mai ales cum a ajuns Kodefroy  Alexander să descopere un sistem care funcționează asemenea unui aspiratorul, dar care să aibă alte funcții.

0 Comments

SUBSCRIBE & FOLLOW

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

'; (function() { var dsq = document.createElement('script'); dsq.type = 'text/javascript'; dsq.async = true; dsq.src = '//' + disqus_shortname + '.disqus.com/embed.js'; (document.getElementsByTagName('head')[0] || document.getElementsByTagName('body')[0]).appendChild(dsq); })();

Page Rank

PR checker by smallseotools

I heart FeedBurner

Google PageRank Checker Powered by  MyPagerank.Net

Feeds

Istoria uscătorului de păr

    
 Uscătorul de păr a fost inventat pe la sfârșitul secolului al XIX-lea . Primul model original a fost creat de către Kodefroy  Alexander  într-un salon din Franța în 1890 fiind inspirat de aspirator.


    Deși a fost inventat în 1890 a apărut pentru prima dată pe piața în 1920, iar acum sunt folosite atât în salonul de înfrumusețare de stiliștii profesioniști cât și în medii ale gospodăriilor de către orice fel consumator. Primul  produs portabil avea în componență două trepte pentru căldură și un mâner electric .



   În această perioadă,  moda epocii a încercat să răspundă la nevoile clienților precum apariția unor dispozitive de uscare rapidă a părului, care să mențină forma și volumul coafurilor elaborate de stiliști. Acest uscător a fost realizat cu o tehnologie mai simplă și mai eficientă decât celălalt model cu: motor electric, bobinat, prevăzut cu un ventilator  ce propulsează aerul (ventilatorul mai mare avea și un grad de ardere mai scăzut la suprasolicitarea acestui dispozitiv).
Uscătorul avea în componența sa:

  • un buton ce permitea oprirea și pornirea motorului precum și reglarea intensității aerului cald sau rece 
  • corpul dispozitivului fiind confecționat din metal, acoperit cu bachelită
  • mânerul de susținere, era realizat din lemn ebenizat (material folosit și datorită proprietății sale de izolator electric).


   Denumirea acestui model de uscător ”Magnet Hair Dryer”este inspirat din conceptul de funcționare, bazat pe crearea unui câmp electromagnetic.Ideea de modernizare a însemnat atât reinventarea și tehnologizarea mai multor aparaturi cât și un mod de a face viața mai ușoară oamenilor.


    În zilele noastre uscătoarele sunt de mai multe tipuri:
  1.  Accesorizată
  • cu difuzor pentru uscarea rapidă și pentru încrețirea părului


  • cu perie de coafat




  •     Limpio LCD





    2. Cu diverse funcții:
  • Ionică (efectul de ionizare prin ioni negativi, hidratează părul în profunzime, acționând ca o barieră împotriva deshidratării și a factorilor negativi din atmosferă)




  • Ceramică




  • Titan (pentru protecția părului și eliminarea electrizării)




  • Viteze (să aibă cel puțin 2 trepte)


Istoria uscătorului de păr este una interesată și mai ales cum a ajuns Kodefroy  Alexander să descopere un sistem care funcționează asemenea unui aspiratorul, dar care să aibă alte funcții.

Share This Article:

, ,

CONVERSATION

Translate

Follow Me On Instagram