Trecut-au 6 ani de când mi-am pus pierce în buric. Am zis că trebuie să marchez această zi, deoarece nu se știe momentul în care o să rămân însărcinată cu viitorul meu soț și TREBUIE să renunț la pierce, nu la amintiri și nici la aceea zi de 5 martie 2010.
Pasionată de tot felul de bijuterii, am zis că nu pot rata o asemenea experiență. În aceea perioadă, făceam dansuri sportive la un Club de Dans din Brașov. Deși, nu am participat la competițiile profesioniste, din motive strict subiective, sănătatea, bat-o vina, am probat rochiile pentru dansurile latino. O combinație între un material inedit, ce punea în valoare anumite părțile ale corpului, bătut cu swarovski(după ce performezi și primești mai multe premii, rochia este mai sclipitoare) și pierce-ul din buric.
Să vă povestesc cum a fost aceea perioadă în care am încercat să-mi pregătesc părinții. Tati cu aceeași seriozitate și vehemență în glas, mi-a spus că nu vrea să audă de așa ceva. Să fie de vină, prejudecățiile legate de pierce și de o artă care dăinuie de peste 5000 de ani. Mama a fost un pic cam deschisă și mi-a spus că nu și-ar dori să mă vadă cu pierce în buric. Evident că m-am sfătuit cu ea și am încercat să o conving împreună cu fratele meu, pentru a fi de acord. Nu-mi place să fac lucrurile pe ascuns, de aceea e bine să discuți cu părinții tăi despre acest lucru.
Fratele meu a fost de acord cu decizia pe care o luasem. Începuse și el să se documenteze și să sape mai mult pe internet, pentru ca să nu apară complicații și pentru a știi cum să le prevină. A descoperit că sunt foarte rare, cazurile în care o persoană respinge această bijuterie. Corpul reacționează diferit, de la persoană la persoană. Văzând că îmi doresc foarte tare un pierce în buric, a hotărât să-mi cumpere unul din aur, deoarece citise pe un site că pierce-ul din titan poate să fie respins de corp, iar cel de argint provoacă infecții. Atunci, am ales împreună cu el și mama mea să-mi cumpăr un pierce în buric din aur, de forma unei inimioare.
Vă recomand cu încredere să mergeți la un salon, atunci când vă hotărâți să faceți acest pas în viața voastră. Spun acest lucru, deoarece la un salon totul este dezinfectat, artistul știe cum să-l pună fără să atingă un organ sau nerv. Din propria experiență, artistul care mi-a pus pierce-ul în buric, avea experiență, mi-a dezinfectat bijuteria pe care o cumpărasem, siringa de unică folosință era nouă, la fel pot spune de ac și de toate cremele, soluțiile folosite pentru dezinfectat.
Intru un salon, pentru prima dată, deoarece am hotărât să citesc mai multe informații despre părerile celor care au fost acolo. Am citit zeci de tesimoniale până să fac acest pas în viață. Acolo, am fost întâmpinată de doi artiști, o femeie și un bărbat, mi-au povestit despre ce o să se întâmple că o să simt o durere asemenea înțepăturii de albină, ceea ce a fost adevărat. Mi-a fost frică, să nu mă doară, pentru că nu reacționez bine la durere sunt extrem de morocănoasă, nu vorbesc cu nimeni. Dar, a fost doar o mică înțepătură. A vorbit constant cu mine, artistul mi-a spus să mă gândesc la lucrurile frumoase, zis și făcut, mi se derulau episoade plăcute. Nu m-am uitat la buric, chiar dacă nu am nici un fel de problemă cu acele(în sensul în care, nu am o fobie). În timp ce, mi se derulau episoade frumoase, eram extrem de emoționată.
Durase câteva secunde, dar mie mi s-a părut ”un car de ani” vorba bunicii. Brusc am auzit ”gata ești posesoarea unei bijuterii frumoase. Felicitări și să o porți sănătoasă, apropo să nu te gândești să-ți mai pui prin alte părți, fiindcă ești o fată foarte frumoasă.” Am ieșit fericită din salon cu o listă despre cum să-mi îngrijesc pierce-ul, ce pot să fac și ce nu, pe care am respectat-o întocmai. Mi-am cumpărat săpunul menționat, crema cicatrizantă și o soluție cutanată. Am acordat timp de 1 an de zile, chiar dacă se spună că timp de 6 luni trebuie să dezinfectezi bijuteria, atenție bijuteriei. Am renunțat la bluzele cu paiete, dintr-un material sintetic, la orice tricou care ar fi putut să se agațe de pierce și evităm locurile aglomerate.
La o săptămână după ce mi-am pus pierce-ul în buric era ziua lui tati. I-am povestit ceea ce am făcut și mă așteptam la o altă reacție. Mă uitam cu capul în jos la covor, nu-l puteam privi în ochi. ”Fata tatii, sper să nu te văd cu tatuaj sau alte mizerii că te pun să le ștergi de pe piele. Am înțeles că ți-ai dorit atât de mult pierce-ul, dar este suficient”. După această zi, mă întreba mereu cum mă simt, dacă a apărut complicații, pentru ca mai apoi dacă mă vedea fără el, deoarece îl puneam la dezinfectat, mirat îmi spunea ce s-a întâmplat de nu-l mai port. În timp și-a dat seama de faptul că nu a fost un simplu moft, ci o dorință de arăta buricul meu, altfel.
Multe lucruri nu s-au schimbat de atunci, poate doar mi-a oferit mai multă încredere, pentru a scăpa de anumite temeri. Nu regret nici măcar o secundă faptul că mi-am pus pierce în buric, fiindcă a fost un moment unic, în care am încercat să marchez sfârșitul unei etape din viața mea și începutul unei alte etape, de la uitarea generalei la evoluția mea profesională din liceu.
Cred cu tărie faptul că pierce-ul este o artă cu tradiție.
Tu ce părere ai despre pierce, crezi că mai sunt prejudecăți în legătură cu acest subiect? Dacă ai trăit deja această experiență abia aștept să ne povestești.
Vă recomand cu încredere să mergeți la un salon, atunci când vă hotărâți să faceți acest pas în viața voastră. Spun acest lucru, deoarece la un salon totul este dezinfectat, artistul știe cum să-l pună fără să atingă un organ sau nerv. Din propria experiență, artistul care mi-a pus pierce-ul în buric, avea experiență, mi-a dezinfectat bijuteria pe care o cumpărasem, siringa de unică folosință era nouă, la fel pot spune de ac și de toate cremele, soluțiile folosite pentru dezinfectat.
Intru un salon, pentru prima dată, deoarece am hotărât să citesc mai multe informații despre părerile celor care au fost acolo. Am citit zeci de tesimoniale până să fac acest pas în viață. Acolo, am fost întâmpinată de doi artiști, o femeie și un bărbat, mi-au povestit despre ce o să se întâmple că o să simt o durere asemenea înțepăturii de albină, ceea ce a fost adevărat. Mi-a fost frică, să nu mă doară, pentru că nu reacționez bine la durere sunt extrem de morocănoasă, nu vorbesc cu nimeni. Dar, a fost doar o mică înțepătură. A vorbit constant cu mine, artistul mi-a spus să mă gândesc la lucrurile frumoase, zis și făcut, mi se derulau episoade plăcute. Nu m-am uitat la buric, chiar dacă nu am nici un fel de problemă cu acele(în sensul în care, nu am o fobie). În timp ce, mi se derulau episoade frumoase, eram extrem de emoționată.
Durase câteva secunde, dar mie mi s-a părut ”un car de ani” vorba bunicii. Brusc am auzit ”gata ești posesoarea unei bijuterii frumoase. Felicitări și să o porți sănătoasă, apropo să nu te gândești să-ți mai pui prin alte părți, fiindcă ești o fată foarte frumoasă.” Am ieșit fericită din salon cu o listă despre cum să-mi îngrijesc pierce-ul, ce pot să fac și ce nu, pe care am respectat-o întocmai. Mi-am cumpărat săpunul menționat, crema cicatrizantă și o soluție cutanată. Am acordat timp de 1 an de zile, chiar dacă se spună că timp de 6 luni trebuie să dezinfectezi bijuteria, atenție bijuteriei. Am renunțat la bluzele cu paiete, dintr-un material sintetic, la orice tricou care ar fi putut să se agațe de pierce și evităm locurile aglomerate.
La o săptămână după ce mi-am pus pierce-ul în buric era ziua lui tati. I-am povestit ceea ce am făcut și mă așteptam la o altă reacție. Mă uitam cu capul în jos la covor, nu-l puteam privi în ochi. ”Fata tatii, sper să nu te văd cu tatuaj sau alte mizerii că te pun să le ștergi de pe piele. Am înțeles că ți-ai dorit atât de mult pierce-ul, dar este suficient”. După această zi, mă întreba mereu cum mă simt, dacă a apărut complicații, pentru ca mai apoi dacă mă vedea fără el, deoarece îl puneam la dezinfectat, mirat îmi spunea ce s-a întâmplat de nu-l mai port. În timp și-a dat seama de faptul că nu a fost un simplu moft, ci o dorință de arăta buricul meu, altfel.
Multe lucruri nu s-au schimbat de atunci, poate doar mi-a oferit mai multă încredere, pentru a scăpa de anumite temeri. Nu regret nici măcar o secundă faptul că mi-am pus pierce în buric, fiindcă a fost un moment unic, în care am încercat să marchez sfârșitul unei etape din viața mea și începutul unei alte etape, de la uitarea generalei la evoluția mea profesională din liceu.
Cred cu tărie faptul că pierce-ul este o artă cu tradiție.
Tu ce părere ai despre pierce, crezi că mai sunt prejudecăți în legătură cu acest subiect? Dacă ai trăit deja această experiență abia aștept să ne povestești.
2 Comments
E bine ca nu ai avut complicatii si infectii. eu stiu fete care erau infectate grav si aveau dureri cumplite dar inca purtau pierce-urile in buric, doar pentru ca erau la moda. Niste pierce-uri din tinichea probabil care le aduceau mai mult necazuri decat bucurii.
RăspundețiȘtergereBravo tie ca esti purtatoarea unei bijuterii faine, dar oamenii au dreptate daca ma intrebi pe mine! E de ajuns! Esti frumoasa fara alte accesorii si artificii pe corpul tau. Chiar si fara machiaj!
Eu nu am avut probleme, dar am fost atentă la cum mă îmbrac. Evitam zonele aglomerate, preferam să întârzii la școală, pentru a nu mi se smulge. Da, e drept că și calitatea unui pierce contează, din ce este făcut. Ideea e că trebuie să te documentezi foarte mult. Știam atât de multe lucruri despre pierce înainte să fac acest pas, pentru că îmi era teamă să nu fac hemoragie. Îți mulțumesc pentru aprecieri, știu că ești un blogger care pledează pentru naturalețe. Mult succes în tot ceea ce faci.
Ștergere