La mulți ani tuturor copiilor! La mulți ani copilărie!
La mulți ani tuturor copiilor!
La mulți ani copilărie!
În imagine se află Ralucica care luase pixul, foarfeca, banii și bricheta, iar fotografia este surprinsă la botezul meu. Botez ținut acasă cu puțini invitați și foarte multe cadouri primite. Mai are rost să vă spun că nu agream fotografiile făcute cu acel aparat foto care mă făcea să lăcrimez. Uram atât de mult pozele, pe cât le ador acum. Primul obiect luat de pe tavă a fost pixul, dovadă că pasiunea pentru învățătură a rămas și acum ca o amprentă ce îmi ghidează viață. Nu am lăsat condeiul, așa cum nu am lăsat nici pasiunea de a scrie povești frumoase. Mama îmi cumpăra cele mai frumoase rochii și făcea sacrificii enorme. De mică aveam rochii deosebite, acum că am crescut nimic nu s-a schimbat.
Copilăria este locul în care m-am refugiat de fiecare dată, atunci când nu aveam încredere în oameni și de fiecare dată când am avut parte de momente dificile, pentru că atunci când eram mică știam că va răsări și pe strada mea soarele, indiferent cât vânt îl alungă. Adunam toții copii în fața blocului și din facturile părinților pe spate era întotdeauna o pagină albă. Am confecționat un catalog și le-am făcut carnete ca să-i notez. Le dădeam teme pentru acasă și scriam cu diferite crete pe garajul nefolosit de lângă bloc. Visam ca într-o zi o să fiu exact ca învățătoarea mea. Copilăria este o explozie de emoții, despre momentele în care ne udam cu apă, mă jucam 1, 2, 3 la perete stai, mă jucam de-a v-ați ascunselea, construiam împreună cu vecinii de la bloc o căsuță în copac, părinții erau complici la treaba asta și băteau cuiele ca să nu ne strivim degetele, strângeam toți câinii hoinari și îi spălam în baia comună, apoi cu rândul le aduceam din casă de mâncare, făceam iarna cazemate, jucam șotron și eram cea mai bună, mereu îi băteam la ață și la șotron, alergam toată ziua, făceam întreceri pe role și mereu aveam genunchii juliți, mergeam la Reuniunea Premianților cu fuste lungi să nu mi se vadă genunchii juliți, pentru că a învăța nu înseamnă că nu ai suficientă energie pentru a alerga, țopăi și fugi cu tot cu rolele în picioare. Aveam toamna mâinile colorate de nucile verzi și eram supărată, atunci când trebuia să merg în casă să mănânc și să dorm. Mă jucam de-a magazinul, iar frunzelor convențional le atribuiam o anumită sumă. Îmi doream să mă mai dau pe liane, făceam cu rândul. Am învățat să mă dau pe role și am realizat că e important să îți menții echilibrul în orice, dar mai ales în viață. Îmi luam suc de la dozator în zilele bune, alături de vecini. Mă dădeam pe bicicleta fratelui meu, deși nu ajungeam la pedale, dacă mă așezam pe șa. Pedalam în picioare și reușeam să cad într-un mare fel. Dar, nimic nu se compara cu ridicarea de jos. Culegeam frăguțe din spatele școlii și mă speriam de arici. La mulți ani copilărie! Să păstrezi mereu motivația, entuziasmul și bucuria vieții, indiferent câte furtuni se dau în viața mea!
Vă invit să mă urmăriți și pe canalul meu de youtube, twitter, facebook, instagram și pe bloglovin Copilăria este locul în care m-am refugiat de fiecare dată, atunci când nu aveam încredere în oameni și de fiecare dată când am avut parte de momente dificile, pentru că atunci când eram mică știam că va răsări și pe strada mea soarele, indiferent cât vânt îl alungă. Adunam toții copii în fața blocului și din facturile părinților pe spate era întotdeauna o pagină albă. Am confecționat un catalog și le-am făcut carnete ca să-i notez. Le dădeam teme pentru acasă și scriam cu diferite crete pe garajul nefolosit de lângă bloc. Visam ca într-o zi o să fiu exact ca învățătoarea mea. Copilăria este o explozie de emoții, despre momentele în care ne udam cu apă, mă jucam 1, 2, 3 la perete stai, mă jucam de-a v-ați ascunselea, construiam împreună cu vecinii de la bloc o căsuță în copac, părinții erau complici la treaba asta și băteau cuiele ca să nu ne strivim degetele, strângeam toți câinii hoinari și îi spălam în baia comună, apoi cu rândul le aduceam din casă de mâncare, făceam iarna cazemate, jucam șotron și eram cea mai bună, mereu îi băteam la ață și la șotron, alergam toată ziua, făceam întreceri pe role și mereu aveam genunchii juliți, mergeam la Reuniunea Premianților cu fuste lungi să nu mi se vadă genunchii juliți, pentru că a învăța nu înseamnă că nu ai suficientă energie pentru a alerga, țopăi și fugi cu tot cu rolele în picioare. Aveam toamna mâinile colorate de nucile verzi și eram supărată, atunci când trebuia să merg în casă să mănânc și să dorm. Mă jucam de-a magazinul, iar frunzelor convențional le atribuiam o anumită sumă. Îmi doream să mă mai dau pe liane, făceam cu rândul. Am învățat să mă dau pe role și am realizat că e important să îți menții echilibrul în orice, dar mai ales în viață. Îmi luam suc de la dozator în zilele bune, alături de vecini. Mă dădeam pe bicicleta fratelui meu, deși nu ajungeam la pedale, dacă mă așezam pe șa. Pedalam în picioare și reușeam să cad într-un mare fel. Dar, nimic nu se compara cu ridicarea de jos. Culegeam frăguțe din spatele școlii și mă speriam de arici. La mulți ani copilărie! Să păstrezi mereu motivația, entuziasmul și bucuria vieții, indiferent câte furtuni se dau în viața mea!
! Vă doresc o zi inspirată, motivată și productivă! 
0 Comments